marime text:

Hot prins in flagrant, impuscat in brat de politisti

Un tanar a fost impuscat in brat si transportat la un spital din Bucuresti, dupa ce politistii din judetul Calarasi l-au prins in flagrant in timp ce fura, impreuna cu alte doua persoane, din casa unui localnic, oamenii legii tragand initial un foc de avertisment si apoi trei asupra suspectilor.

Potrivit reprezentantilor Inspectoratului Judetean de Politie Calarasi, cei trei barbati sunt cercetati si in alte dosare pentru infractiuni similare, respectiv furturi comise in comuna Manastirea si in localitatile limitrofe localitatii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Agentii Postului de Politie Manastirea au prins in flagrant, in noaptea de miercuri spre joi, in satul Coconi, pe D. Lucian, de 22 ani, D. Florin,de 42 ani si pe P. Ionut, de 23 ani, toti din comuna Manastirea, sat Coconi, care sustrageau bunuri din locuinta unui barbat din localitate. Pentru imobilizarea celor trei, dupa somatiile legale, agentii de politie au tras un foc de avertisment si trei asupra suspectilor, tragandu-se patru focuri de arma. D. Lucian a fost atins de un glont in bratul drept, fiind transportat la Spitalul «Bagdasar Arseni» din Bucuresti, pentru ingrijiri medicale. Cei trei suspecti sunt cercetati si in alte dosare pentru infractiuni similare", a declarat purtatorul de cuvant al IPJ Calarasi, inspector Ramona Tudor.

In prezent, politistii din Calarasi l-au prins pe barbatul de 42 de ani, care este tatal celui impuscat, insa continua sa il caute pe tanarul de 23 de ani care a reusit sa fuga.

In cauza a fost intocmit dosar penal pentru furt calificat, urmand sa fie facute verificari pentru stabilirea intregii activitati infractionale a suspectilor.

Vezi toate stirile in timp real si pe telefonul tau mobil: m.crimetime.ro

Scrie un comentariu