marime text:

Consilier ANAF retinut de DNA, pentru o mita de 1,8 MILIOANE DE EURO!

Consilierul superior in cadrul Agentia Nationala de Administrare Fiscala, Nicolae Adrian Gavrila, a fost retinut, miercuri, de procurorii nationali anticoruptie, pentru ca a pretins mita, in decurs de patru ani, de 1.800.000 de euro, in caz fiind ridicat si avocatul bucurestean Marius Stanceascu.
Embed:

După ce aţi efectuat selectarea, copiaţi şi inseraţi codul de încorporat aflat mai sus. Codul se modifică în funcţie de selectarea dvs.



"Procurorii din cadrul Directia Nationala Anticoruptie efectueaza cercetari penale fata de inculpatii Marius Catalin Stancescu, avocat in Baroul Bucuresti si consultant financiar, si Nicolae Adrian Gavrila, consilier superior in cadrul Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) - Directia Generala Coordonare Inspectie Fiscala, in sarcina carora s-au retinut trei infractiuni de trafic de influenta in forma continuata", informeaza DNA.

Din Ordonanta de punere in miscare a actiunii penale intocmita de procurori a rezultat urmatoarea stare de fapt: in perioada 2007-2008, inculpatul Gavrila Nicolae-Adrian, in calitate de consilier in cadrul ANAF, a primit de la un denuntator suma de 120.000 de euro pentru a interveni pe langa factori de decizie din cadrul ANAF asupra carora avea influenta, pentru a nu se recurge la blocarea conturilor firmei la care denuntatorul era actionar. Exista riscul blocarii conturilor de catre ANAF din cauza neplatii TVA la termen, catre stat.

In cursul anului 2008 inculpatul Gavrila Nicolae-Adrian a pretins de la acelasi denuntator suma de 400.000 euro pentru a interveni pe langa o persoana cu functie de conducere la Administratia Nationala a Vamilor, pe langa care lasase sa creada ca are influenta, astfel incat sa fie efectuat transferul unei cantitati de 960 tone tutun din Romania in Italia, fara plata accizelor aferente.

In cursul lunii noiembrie 2010, inculpatul Gavrila Nicolae-Adrian a pretins suma de 200.000 euro pentru a interveni pe langa aceeasi persoana cu functie de conducere la Administratia Nationala a Vamilor, in vederea ridicarii sechestrului de pe tutunul aflat in porturile Constanta si Giurgiu.

In luna august 2009, inculpatul Stancescu Marius-Catalin a primit de la acelasi denuntator suma de 50.000 euro, prin intermediul prin intermediul SC AMERISCO ENTERPRISES LTD - societate de tip off shore - pentru a interveni pe langa comisari din cadrul Garzii Financiare - Comisariatul General, pe langa care a lasat sa se creada ca are influenta, pentru a nu se constata, cu prilejul unei verificari la firma la care denuntatorul era actionar, fapte de evaziune fiscala si de contrabanda.

In cursul lunii noiembrie 2010, inculpatul Stancescu Marius-Catalin a pretins denuntatorului suma de 30.000 de euro din care a primit suma de 21.000 euro pentru a interveni pe langa comisari din cadrul Garzii Financiare - Comisariatul General, pe langa care a lasat sa se creada ca are influenta, pentru a nu fi constatate, cu prilejul verificarilor aflate in curs, fapte de evaziune fiscala si de contrabanda la firma la care acesta era actionar denuntatorul.

In cursul lunii noiembrie 2010, inculpatul Stancescu Marius-Catalin a acceptat promisiunea denuntatorului ca prin intermediul sau sa se remita suma de 1.000.000. euro unei persoane din conducerea ANAF, pretinzand pentru sine, in contul interventiei, un procentaj de 10%. in schimb, denuntatorul urma sa infiinteze o fabrica de tigarete care sa functioneze clandestin, ferita de controalele ANAF.

Celor doi inculpati li s-au adus la cunostinta acuzatiile in conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedura penala. La data de 2 martie 2011, procurorii anticoruptie au dispus retinerea acestora pe o perioada de 24 de ore, la aceeasi data acestia urmand sa fie prezentati Curtii de Apel Bucuresti cu propunere de arestare preventiva pentru 29 de zile, precizeaza DNA.

Vezi toate stirile in timp real si pe telefonul tau mobil: m.crimetime.ro

Scrie un comentariu