Zeci de animale, nascute in libertate, care n-au simtit pe grumaz nici mana de om si nici fraie sunt stranse acum cu laturi, schingiuite si inghesuite in tarcuri.
Localnicii din comuna C.A. Rosetti au capturat armasarii, iar apoi, printr-o simpla declaratie pe proprie raspundere, i-au vandut unor intermediari, ca sa ii duca la abator!
La inceputul acestui an, jurnalistii straini s-au declarat vrajiti de frumusetea cailor din padurea Letea si lumea intreaga i-a admirat. Acum sunt schingiuiti, batuti, cu rani adanci, unii cu picioarele rupte. Manjii zac epuizati la pamant si abia mai au puterea sa-si ridice capul. Sunt de toti 71 inghesuiti in tarcuri si condamnati la moarte.
Feriti de ochii tuturor, localnicii si autoritatile din comuna C.A. Rosetti i-au alergat cu motocicletele, i-au prins cu laturi, i-au batut pana la sange, dupa care i-au ferecat.
Flamanzi si insetati, aceste fiinte nevinovate sunt ca intr-un lagar al mortii.
O barbarie de pe urma careia unii castiga mii de euro. E de ajuns ca un cineva sa declare, cu doi martori, ca are cativa cai dintre cei prinsi acum si primeste pe loc intre 3 si 6 milioane pentru fiecare.
Medicul veterinar si primarul recunosc ca totul se petrece la limita legalitatii. La fel si cel care ii cumpara.
De joi, de cand ONG-urile au semnalat masacrul cailor din Delta, pe internet s-a declansat o intreaga campanie. Aproape 8.000 de utilizatori ai unei retele de socializare au semnat o petitie catre presedintele Basescu, cerindu-i sa opreasca uciderea acestor animale nobile.
Dar s-ar putea sa fie prea tarziu! 49 de armasari au fost deja incarcati in camioane, pe drumul spre abator. Raman in urma numai iepele foarte slabe si manjii. Firma din Brasov care intermediaza afacerea vinde carnea in Italia, cu 3 euro kilogramul.
Vezi toate stirile in timp real si pe telefonul tau mobil: m.crimetime.ro