marime text:

Au facut averi pe "spatele" prostituatelor minore! Clujeni acuzati de proxenetism, ajunsi dupa gratii

Doua persoane din municipiul Dej, judetul Cluj, care au recrutat patru tinere, intre care doua minore, in vederea practicarii prostitutiei au fost arestate pentru 29 de zile, cei doi obtinand prin aceasta practica peste 25.000 de euro.
Embed:

După ce aţi efectuat selectarea, copiaţi şi inseraţi codul de încorporat aflat mai sus. Codul se modifică în funcţie de selectarea dvs.



"Politistii au stabilit ca, in perioada iulie-septembrie 2010, suspectii E. Gyula, de 38 ani, si F. Gabriel Ioan, de 33 ani, ambii din municipiul Dej le-au racolat pe C. Silvia, de 29 ani, pe G. Anca, de 24 ani, precum si doua minore de 16 ani, in vederea practicarii prostitutiei, iar ulterior au intermediat intalniri intre acestea si persoane de sex masculin intr-un apartament inchiriat in acest scop, obtinand in mod ilicit bunuri si valori de peste 25.000 euro", se arata intr-un comunicat al Inspectoratului Judetean de Politie Cluj.
 
Conform sursei citate, au fost intocmite acte premergatoare sub aspectul savarsirii infractiunii de proxenetism, respectiv prostitutie si s-a dispus retinerea lui E.Gyula si F.Gabriel Ioan pentru 24 de ore.
 
In urma probatoriului administrat, Judecatoria Dej a emis pe numele celor doi inculpati mandat de arestare preventiva pe timp de 29 zile, pentru savarsirea infractiunii de proxenetism.

Vezi toate stirile in timp real si pe telefonul tau mobil: m.crimetime.ro

Scrie un comentariu



bogdan (2010-09-20 13:14:05)
prostituate sunt peste tot si e plin internetul de asa ceva...
raspunde »