marime text:

Contrabandistul impuscat de politistii de frontiera este in stare grava!

In toiul scandalului iscat de arestarile in randul vamesilor, politistii din toate punctele de frontiera sufla si in iaurt. Joi noapte, la granita romano-ucraineana din judetul Suceava s-au auzit focuri de arma.
Embed:

După ce aţi efectuat selectarea, copiaţi şi inseraţi codul de încorporat aflat mai sus. Codul se modifică în funcţie de selectarea dvs.



Un presupus contrabandist a fost ranit in umar, dupa ce a incercat sa fuga de oamenii legii. La final, si el, si complicele lui, au fost retinuti.

Barbatul impuscat are 20 de ani. Imediat ce a ajuns in spital, medicii i-au pansat si cusut rana care sangera abundent. Starea lui este stabila, dar destul de grava. Glontul a trecut cu putin pe langa vasele importante de sange. Deocamadata, suspectul este internat sub paza, iar anchetatorii asteapta sa poata sta de vorba cu el.

In cursul noptii, in zona Fratauti- Costisa, politistii de frontiera au vazut prin aparatele de termoviziune cum un grup mai mare de 10 persoane au carat in spate din Ucraina, 60 de baxuri de tigari de contrabanda si le-au lasat in apropierea unei ape.

Oamenii legii n-au reusit sa-i prinda pe carausi, care s-au intors in tara vecina. Au pandit insa pana cand complicii din Romania au venit sa ia tigarile, estimate la peste 35.000 de euro.  

In zori au aparut doua jeep-uri. Unul a reusit sa dispara, dar cel de-al doilea a alunecat intr-un parau.

Ucraineanul a fost prins imediat, insa romanul a incercat sa fuga. Dupa ce l-au somat si au tras in aer nu mai putin de 20 de focuri, oamenii legii l-au ranit si asa au reusit sa-l opreasca.

Pe numele ambilor barbati au fost emise mandate de retinere, pentru 24 de ore. Pentru contrabanada si trecere ilegala a frontierei  risca puscaria.
 

Vezi toate stirile in timp real si pe telefonul tau mobil: m.crimetime.ro

Scrie un comentariu