marime text:

1.000 de furturi si agresiuni pe stadioane si langa acestea, in timpul CM

Aproximativ o mie de incidente, in principal furturi si agresiuni, au avut loc in interiorul stadioanelor si in apropierea acestora, la turneul final al Cupei Mondiale din 2010, au anuntat reprezentanti ai Politiei sud-africane.
1.000 de furturi si agresiuni pe stadioane si langa acestea, in timpul CM
Pe o raza de 1,5 kilometri in jurul stadioanelor, au fost raportate 704 delicte petrecute in zi de meci, iar alte 290 asemenea fapte au avut loc in interiorul celor zece stadioane, unde au fost prezenti peste trei milioane de spectatori, conform unui comunicat al politiei.
 
De asemenea, au fost inregistrate 1.712 incidente in zonele in care au fost instalate ecrane-gigant pentru urmarirea partidelor, in orasele-gazda ale jocurilor, unde au fost prezenti, in total, 1,2 milioane de suporteri in zilele de meci.
 
"Aceste cifre sunt foarte incurajatoare", au declarat reprezentantii politiei. Au fost deschise aproximativ o mie de dosare, dintre care 357 sunt inca pe rol, si au fost operate 447 de arestari, 181 de persoane fiind cetateni straini.
 
Intr-o tara cu o rata de criminalitate ridicata, aproximativ 50 de persoane ucise zilnic, securitatea a reprezentat unul dintre punctele sensibile in organizarea primului turneu final de Cupa Mondiala pe teren african.
 
Aproximativ 44.000 de politisti sud-africani suplimentari au fost mobilizati pentru garantarea securitatii si aproape 200 de politisti provenind din 27 de tari au sosit in Africa de Sud, cu ocazia CM 2010, care s-a disputat in perioada 11 iunie-11 iulie.

Vezi toate stirile in timp real si pe telefonul tau mobil: m.crimetime.ro

Scrie un comentariu