marime text:

Judecatorul Costiniu, milionarii Casuneanu si Locic, prima noapte in arest

Judecatorul Florin Costiniu si oamenii de afaceri Costel Casuneanu si Marius Locic au petrecut prima noapte dupa gratii. Toti trei au fost retinuti joi de catre de procurorii DNA, cand au fost chemati la audieri, in dosarul senatorului arestat Catalin Voicu, acuzat de trafic de influenta. Procesul lor a fost amanat pentru vineri dimineata, cand judecatorii vor decide daca cei trei vor fi sau nu arestati.  
Judecatorul Costiniu, milionarii Casuneanu si Locic, prima noapte in arest

Costiniu, Casuneanu si Locic au plecat cu duba politiei de la instanta suprema in arestul Directiei de Cercetari Penale.

Firma lui Casuneanu a castigat licitatii si pentru alte sosele nationale, dar si un contract cu aeroportul "Henri Coanda". In prezent, conform revistei Forbes, de anul trecut are peste 250 de milioane de euro in conturi si bunuri.  A iesit in fata si cand i-a luat fiului sau un Bugatti Veyron, adica o masina mai scumpa de 1 milion de euro.

Prima data a fost chemat la DNA pentru a da explicatii in dosarul Voicu in iarna lui 2009, iar procurorii l-au acuzat de trafic de influenta. Mai exact pentru ca i-ar fi oferit bani judecatorului Florin Costiniu ca sa intervina favorabil intr-o contestatie privind o licitatie.

In martie acelasi Casuneanu le-a explicat anchetatorilor de ce i-a dat senatorului Voicu, 200.000 de euro: "Trebuie sa imi dea banii inapoi ca i-am dat cu imprumut, daca nu mi-i va da, voi apela la instanta, il voi da in judecata. Trebuie sa ii iau inapoi, ca doar sunt banii mei."

Marius Locic, un alt om de afaceri, cu 15 milione de euro banii lui. Conform aceleiasi reviste Forbes, este actionar la 11 firme inclusiv in media. Locic povestea ca va investi circa 120 de milioane de euro in realizarea a sase proiecte imobiliare in Bucuresti si Mogosoaia. A venit insa criza financiara si si-a amanat planurile. Mai mult, doua dintre masinile lui Locic, un Rolls Royce si un Bentley, luate in leasing, au fost recuperate de vanzator. Marius Locic este acuzat tot de trafic de influenta. El a fost audiat in mai multe randuri si de fiecare data s-a declarat nevinovat.

Cel de-al treilea personaj retinut este judecatorul de la Inalta curte de casatie si justitie Florin Costiniu. Procurorii sustin ca magistratul si-a stricat buna reputatie si prin intermediul senatorului Voicu ar fi incercat sa faca presiuni in instanta ca sa obtina decizii favorabile pentru cei doi oameni de afaceri.

Vezi toate stirile in timp real si pe telefonul tau mobil: m.crimetime.ro

Scrie un comentariu