Cea mai mare condamnare a primit-o cel care in noaptea furtului era comandantul garzii, care ar fi trebuit sa asigure impreuna cu camarazii sai paza depozitului de arme. Caporalul Marius Tudorache a fost condamnat la 15 ani de inchisoare, dupa ce a fost gasit vinovat si de implicare directa in furtul armelor.
Il urmeaza doi colegi, cu cate 14 ani de detentie, alti patru vor trebuie sa stea intre 5 si 6 ani, iar un subofiter va avea de ispasit 3 ani si patru luni. Cea mai blanda condamnare a primit-o soldatul Stefan Stoila, care a fost condamnat la sase luni de inchisoare cu suspendare.
O alta veste proasta pentru trei dintre cei zece suspecti, eliberati intre timp din arest, este si aceea ca vor trebui sa plateasca din buzunar contravaloarea celor 62 de arme furate, adica peste 50.000 de lei, dar si cate 70.000 de lei, cheltuieli judiciare catre stat. Restul vor scapa ceva mai ieftin: cu cate 4.500 de lei cheltuieli judiciare.
Intr-un alt dosar, de asta data la Tribunalul Bucuresti, membrii lotului Preda sunt suspectati de furtul armelor.
Sentinta poate fi contestata de toti cei zece suspecti sau de procurorii militari, daca apreciaza ca pedepsele sunt totusi blande.
Vezi toate stirile in timp real si pe telefonul tau mobil: m.crimetime.ro