marime text:

Japonia, in pragul dezastrului, dupa o noua explozie la centrala nucleara de la Fukushima

Vestile din Japonia sunt din ce in ce mai teribile. Milioane de oameni sunt terorizati, dupa ce luni noapte a avut loc a treia explozie, de data aceasta la reactorul 2 de la centrala nucleara de la Fukushima.  
Japonia, in pragul dezastrului, dupa o noua explozie la centrala nucleara de la Fukushima

Autoritatile au anuntat ca, dupa deflagratie, nivelul de radioactivitate din regiune a depasit limitele normale. La putin timp dupa aceea a izbucnit si un incendiu la reactorul 4, care a fost stins intre timp.

Oficialii niponi le-au cerut celor care locuiesc pe o raza de 30 de km in jurul centralei sa se baricadeze in case, ca sa nu se expuna radiatiilor. Acestea au atins valori si de cateva sute de ori mai mari decat cele admise in apropierea celor 4 reactoare cu probleme.

Explozia de luni noapte a avariat, se pare, cladirea care izoleaza reactorul 2 al centralei din Fukushima. La fel si bazinul de condensare, adica partea de jos a vasului de izolare, care asigura racirea reactorului si controlul presiunii din interiorul camerei.

Autoritatile au anuntat ca invelisul reactorului 2 nu pare sa fi fost strapuns si se incearca ridicarea nivelului apei pentru a acoperi barele de combustibil.

Nivelul radiatiilor a fost de 8 ori ori mai mare decat cel la care ar fi expus in mod normal o persoana, de-a lungul unui an.

Toti angajatii de acolo au fost evacuati de urgenta. Cu exceptia celor care controleaza procesul de pompare a apei de mare; acestia au ramas pe loc, sperand ca vor reusi sa raceasca reactorul.

In urma topirii se degaja o cantitate uriasa de vapori, continand si elemente radioactive, iar presiunea creste periculos, amenintand sa distruga incinta unde se afla miezul reactorului.

La doar cateva ore, autoritatile au anuntat ca si reactorul 4 al centralei are probleme. Acolo s-a declansat un incendiu, iar nivelul radiatiilor a crescut "considerabil", punand in pericol sanatatea oricarei persoane aflate pe o raza de 30 de km din jur.

Alerta din Japonia a starnit ingrijorare privind o posibila contaminare radioactiva peste tot in lume. Guvernele europene incep sa se gandeasca serios la masurile de siguranta pentru centralele lor.

Germania a fost prima tara care a trecut la actiune. Si Elvetia a suspendat procesul de aprobare a trei noi centrale nucleare, pentru a reanaliza standardele de siguranta.

In Europa exista 195 de centrale nucleare operationale si alte 19 sunt in constructie.

Vezi toate stirile in timp real si pe telefonul tau mobil: m.crimetime.ro

Scrie un comentariu