marime text:

Catastrofa aviatica! Presedintele Poloniei si zeci de inalti oficiali au murit

Presedintele Lech Kaczynski si zeci de inalti oficiali ai statului au murit sambata dimineata. S-au prabusit cu avionul la aterizare, la un kilometru de pista aeroportului militar din Smolensk, Rusia. Nimeni nu a supravietuit. Sotia presedintelui, seful statului major, liderii a doua partide politice, guvernatorul bancii centrale, seful comitetului olimpic, toti au murit in accidentul aviatic. Mergeau cu totii la ceremonia de comemorare a mascrului petrecut in padurea Katyn, din 1940. Atuncii, mii de ofiteri polonezi au fost ucisi de trupele sovietice din ordinul lui Stalin.
Catastrofa aviatica! Presedintele Poloniei si zeci de inalti oficiali au murit

Potrivit ministerului rus al situatiilor de urgenta, avionul, un Tupolev 154, s-a prabusit la 10.56, ora Moscovei pe o ceata deasa. Decolase din capitala Federatiei Ruse si tocmai se pregatea de aterizare pe aeroportul din Smolensk.

Aparatul a lovit crengile copacilor, deasupra unei paduri, a luat foc si s-a rupt in bucati. Nimeni n-a supravietuit dezastrului. In avionul prabusit se aflau presedintele Lech Kaczinski, sotia sa si zeci de inalti oficiali.

Comitetul polonez pentru memoria nationala, care s-a ocupat de organizarea vizitei la Katin, a publicat o lista cu pasagerii avionului prezidential polonez care s-a prabusit sambata in Rusia:

- Presedintele Lech Kaczynski si sotia sa, Maria Kaczynska;

- Fostul presedinte polonez in exil in perioada comunista, Ryszard Kaczorowski;

- Vicepresedintele Dietei (Camera inferioara a Parlamentului polonez) si candidat al stangii la prezidentiale, Jerzy Szmajdzinski;

- Vicepresedintele Dietei, Krzysztof Putra;

- Vicepresedintele Senatului, Krystyna Bochenek;

- Presedintele Bancii Centrale a Poloniei, Slawomir Skrzypek;

- Seful Statului Major polonez, generalul Franciszek Gagor;

- Comandantul fortelor terestre, generalul Tadeusz Buk;

- Comandantul fortelor aeriene, generalul Andrzej Blasik;

- Comandantul Marinei, amiralul Andrzej Karweta;

- Seful fortelor speciale, generalul Wlodzimierz Potasinski;

- Seful Fortelor operationale poloneze, generalul Bronislaw Kwiatkowski;

- Preotul catolic al armatei poloneze, episcopul Tadeusz Ploski;

- Preotul ortodox al armatei poloneze, arhiepiscopul Miron Chodakowski;

- Seful cancelariei prezidentiale, Wladyslaw Stasiak;

- Seful Biroului de securitate nationala pe langa presedinte, Aleksander Szczyglo;

- Secretarii de stat pentru presedintie, Mariusz Handzlik si Pawel Wypych;

- Ministrul-adjunct al Apararii, Stanislaw Jerzy Komorowski;

- Ministrul-adjunct de Externe, Andrzej Kremer;

- Ministrul-adjunct al Culturii, Tomasz Merta;

- Seful Comitetului olimpic polonez, Piotr Nurowski;

- Presedintele Institutului memoriei nationale, care ancheteaza crimele impotriva natiunii poloneze, Janusz Kurtyka;

- Seful Consiliului care supravegheaza locurile memoriei nationale, Andrzej Przewoznik;

- Avocatul poporului pentru drepturi civice, Janusz Kochanowski;

- Presedintele Asociatiei Familiilor de la Katin, Andrzej Sarjusz-Skapski;

- Presedintele Asociatiei soldatilor Armatei Tarii (AK, Rezistenta), Czeslaw Cywinski;

- Presedintele camerei nationale a avocatilor, Agata Agacka-Indecka;

- Fosta eroina de pe santirerele navale de la Gdansk, in 1980, Anna Walentynowicz;

Mai multi deputati, senatori, reprezentanti ai diferitelor Biserici si asociatii au murit in acest accident.

In Polonia, vestea accidentului a cazut ca un traznet. Este fara indoiala ca o catastrofa national. Corespondentii de presa transmit ca premierul a izbucnit in lacrimi cand a fost informat. Apoi a anuntat ca va organiza la Varsovia, cat mai curand posibil, o sedinta extraordinara a consiliului de ministri. Presedintele dietei, camera inferioara a Parlamentului, a preluat si functia de sef al statului, asa cum prevede constitutia.
 

Vezi toate stirile in timp real si pe telefonul tau mobil: m.crimetime.ro

Galerie foto
Scrie un comentariu