marime text:

Banca britanica atacata de hackerii din Europa de Est! Au furat un milion de dolari din conturi

O societate californiana specializata in securitate pe Internet, M86, a avertizat miercuri o institutie financiara britanica asupra faptului ca este victima unor hackeri din Europa de Est care, cu ajutorul unui virus sofisticat, numit Zeus, fura bani din conturile clientilor sai.
Banca britanica atacata de hackerii din Europa de Est! Au furat un milion de dolari din conturi
Hackerii au sustras, deja, de la inceputul lui iulie, peste un milion de dolari, "iar atacul este in curs", a avertizat M86, intr-un mesaj postat pe Internet.
 
Programul-pirat este introdus in mod secret in calculatoare, prin intermediul site-urilor false. Acesta este conceput sa "deturneze" operatiunile bancare online, precizeaza M86.
 
Programul-pirat se interpune intre banca si clientii acesteia, carora le arata, cand sunt online, starea teoretica a conturilor lor, in timp ce un centru de comanda si control efectueaza tranzactii, fara ca ei sa isi dea seama de acest lucru.
 
"Clientii uneia dintre cele mai mari institutii financiare sunt victimele unui atac sofisticat lansat de infractori in domeniul cibernetic, care utilizeaza programe-pirat pe Internet pentru a fura bani prin intermediul sistemului bancar online", precizeaza M86 in mesajul postat pe Internet.
 
Un centru de comanda si control al hacherilor a fost deja identificat, in Europa de Est, iar toate informatiile asupra acestei escrocherii au fost comunicate politiei, a dat asigurari M86.
 
"Acesti infractori cauta fara incetare noi mijloace sofisticate pentru a fura informatii si bani, fara sa fie detectati", a subliniat societatea californiana. "Este tot mai dificil pentru societatile de securitate sa tina pasul cu proliferarea programelor-pirat noi si dinamice", a adaugat aceasta.

Vezi toate stirile in timp real si pe telefonul tau mobil: m.crimetime.ro

Scrie un comentariu