Evident, n-au incaput toti in casa ei si a fost nevoie de interventia politiei, pentru ca situatia sa nu degenereze intr-o debandada completa. Si, totusi, pare norocoasa, daca ne gandim ca initial, peste 15.000 de oameni si-au anuntat prezenta la petrecere.
Thessa, o adolescenta din Hamburg, nu va uita curand cum si-a serbat implinirea a 16 ani. Dornica de cat mai multi invitati, fata a plasat invitatia la petrecere pe Facebook, dar din greseala, a postat-o la categoria "evenimente publice." Rezultatul l-au simtit pe pielea lor si vecinii adolescentei, care si-au vazut cartierul invadat de tineri.
Pana la urma, s-au strans peste 1.600 de petrecareti. Nici n-au vrut sa auda ca la mijloc este o greseala si ca ar trebui sa se intoarca din drum.
A fost nevoie ca politistii sa amplaseze garduri de protectie in jurul casei Thesei si sa primeasca intariri de la Brigada Calare, pentru ca lucrurile sa nu degenereze. Chiar si asa, multimea de tineri pusi pe chefuit s-a urnit din cartier tarziu in noapte.
In urma petrecaretilor, au ramas mici munti de sticle si ambalaje, pentru care parintii fetei ar putea primi amenzi usturatoare. Din fericire, s-au inregistrat doar incidente minore. Totusi, politistii au arestat preventiv sase tineri, care dadeau semne ca nu se vor multumi doar sa asculte muzica.
Vezi toate stirile in timp real si pe telefonul tau mobil: m.crimetime.ro