Scandalul a pornit de la o banala usa, pe care unul dintre batrani o voia inchisa, iar celalat deschisa. La final, unul dintre ei a ajuns pe patul de spital.
Domnul Gheorghe are 76 de ani si cu greu isi mai aduce aminte cum s-a ajuns la spital. Are insa in minte imaginea atacatorului, iar alti batrani internati acolo au fost martori la intreaga scena.
Omul isi va reveni insa si se va intoarce apoi la azil, unde va trebui sa se impace cu agresorul, daca vrea sa aiba un trai linistit sub acelasi acoperis.
Vezi toate stirile in timp real si pe telefonul tau mobil: m.crimetime.ro
Primul Consiliu de Ministri din mandatul lui Fran ccedil;ois Hollande a adoptat joi o reducere cu 30% a salariilor presedintelui francez si ministrilor, au declarat pentru presa mai multi membri ai Guvernului la finalul sedintei, relateaza AFP.
Rooney se pregateste pentru EURO 2012, chiar daca nu va apuca sa joace decat in ultimul meci al grupei, cu Ucraina. Atacantul lui Manchester United a dezvaluit pentru prima data cine l-a inspirat cand era mic si cum se pregateste inainte de un meci.
John Cena nu trece prin cea mai buna perioada a carierei
